Mr. and Mr. Smith

Puternicul domn Smith s-a trezit. Patul începe să se miște, oferindu-i domului Smith o poziție ideală pentru a se ridica. Draperiile groase, se mișcară fără zgomot, oferindu-i d-lui Smith o priveliște încântătoare. Dunedinul se revarsă în fața sa precum un lighean verde, uriaș, străjuit de munți cu creste domoale. De fapt întreaga regiune Otago se revarsă domol, fiind parcă anume făcută pentru privit din acel loc. De parcă Dumnezeu s-a jucat cu munții Noii Zeelande, spre a face un loc minunat pentru dl. Smith.

Acesta se coboară din pat, iar ușile imense, din lemn, se deschid fără zgomot pentru a face loc unui majordom, cu un halat. Majordomul se apropie de dl. Smith cu un chip absolut impasibil și desface halatul, așteptând nemișcat. Mr. Smith se vâră în halat și privește lung spre un monitor. Superba cameră, poleită integral cu aur nu are niciun echipament electronic, cu excepția unui monitor cu un număr ce se schimbă necontenit, cu viteza milisecundelor. Ce reprezintă acel număr, nu știe nimeni, nici măcar familia. De altfel, s-au pus nenumărate rămășaguri în această privință, dar nimeni nu știe sigur. S-a presupus că ar fi secundele, orele, minutele, zilele și anii pe care Mr. Smith îi are de trăit, dar cine ar putea accepta o asemenea neghiobie? Cine ar putea să știe atât de precis când va trece ”dincolo”?

Mr. Smith, face o mișcare de întoarcere cam bruscă, acest lucru alarmându-l ușor pe majordom ale cărui pupile se dilată. Mr. Smith are o asemenea influență în lume, încât mișcările sale sunt interpretate de cei din jur, iar zvonurile despre starea domniei sale ajung să cutremure bursele din întreaga lume. O singură privire nemulțumită poate clătina bursa din Tokyo sau poate șterge un stat de pe hartă. Mr. Smith nu trebuie să vorbească, pentru că de obicei, există în jurul său oameni care știu, sau în orice caz, încearcă să știe și să anticipeze gândurile sale. O adevărată armată formată din cei mai desăvârșiți profesioniști – fiecare în domeniul său – își așteaptă rândul spre a interveni. Mr. Smith se îndreaptă spre baie, urmat de o fată extrem de frumoasă. Ea trebuie să-i ofere periuța de dinți, prosopul, sau orice altceva are nevoie. Mr. Smith iese din baie revigorat, privește spre misteriosul număr ce crește necontenit, apoi trece în altă cameră, urmat de majordom și de frumoasa tânără ce zâmbește mereu. Un alt majordom, apărut ca din pământ, îl ajută să se îmbrace, apoi dl. Smith, se îndreaptă spre veranda unde va lua micul dejun.

De cum se așează pe canapeaua special concepută pentru a se mula după corpul și poziția sa, încep să vină o suită de chelneri, cu mănuși albe și ținută albă în totalitate, purtând în palma dreaptă boluri acoperite. Doar apropiații, bucătarii și ospătarii știu ce mănâncă Dl. Smith, astfel că nu-mi permit să fac astfel de aprecieri. Destul că bolurile, acum descoperite oferă o priveliște infiorătoare, totul semănând cu carnea crudă.

Ochii puternicului domn Smith scrutează orizontul fabulos ce se desfășoară la picioarele sale. Se felicită în gând pentru alegerea Noii Zeelande ca reședință permanentă pentru familia sa. În această reședință trăiesc în jur de 30 de membri ai familiei sale. Mr. Smith e capul acestei mari familii și adevărul e că nimeni din familie nu l-a înfruntat vreodată și știe prea-bine că acest lucru nu se va întâmpla vreodată.

Un singur gând rău îi macina inima sa de leu. Nepotul său cel mai drag, Mr. Smith al III-lea, frumosul cu ochi albaștri, are … ceva. Ceva atipic pentru întreaga familie. I-a oferit, firește cea mai bună educație și cei mai buni profesori, vorbește peste 10 limbi străine cursiv, dar tot e ceva cu el …

Într-o seară, pe când Mr. Smith lua cina în magnifica grădină de trandafiri, Mr. Smith junior a trecut prin fața domniei sale, întrebându-l dacă știe să joace table. Chiar dacă întrebarea a fost pusă cu tonul cel mai prietenos și respectuos cu putință, Mr. Smith a rămas trăznit. În tinerețea sa auzise de acest joc vulgar, pe care sclavii îl joacă în parcuri, dar nu putuse niciodată să înțeleagă neverosimilul situației. Dai cu zarul, apoi în funcție de numerele de pe zar, muți piesele. Nu era nimic inteligent sau provocator. Trei-doi, muți trei sau două sau cinci căsuțe. Și apoi, jocul în sine era o neiertată pierdere de vreme. Asta ca să nu mai amintim de gestul bizar pe care îl fac jucătorii când aruncă zarurile. Dar … în sfârșit, era o năstrușnicie a tânărului domn Smith, căruia îi plăceau nepermis de mult oamenii obișnuiți, sclavii, cum obișnuia domnia sa să spună.

Nu apucă să-și termine gândurile, că în fața sa apăru chiar tânărul domn Smith junior, care se înclină reverențios și iși salută bunicul. Acesta zâmbi spre marea satisfacție a tuturor celor prezenți care resuflară ușurați.

– Hai să mănânci ceva cu mine, spune dl. Smith, iar tânărul se așeză rapid lângă puternicul domn Smith.
– Știi prea-bine că nu mănânc așa ceva, dar aș bea un ceai, spuse tânărul.

Fără a mai fi necesar să poruncească ceva, doi dintre ospătarii care așteptau nemișcați o luară din loc, apoi, în câteva secunde fu adus ceaiul dorit de tânărul domn Smith.

– Știi, dragul meu, porni dl. Smith conversația, aș vrea să jucăm o partidă de table. Nu-i venea nici lui să creadă că a spus asta, dar dorința de a-i face pe plac tânărului domn Smith păru să fie mai puternică decât rațiunea.
– Dragă bunicule, nu pot acum. Peste fix o oră, am o întâlnire cu Elisabeta și după cum știi foarte bine, regina poate să aștepte, însă personalul din suita sa începe să murmure.

Mr. Smith îl privi cu atenție pe nepot. Dacă problema lui ar fi fost regina, mai treacă-meargă, dar grijile pe care și le făcea pentru sclavi erau de-a dreptul ridicole.

– Sunt plătiți pentru asta! Exclamă puternicul domn Smith. Și apoi, e vorba despre NOI. Accentuă cuvântul noi, pentru ca tânărul să înțeleagă. Averea familiei noastre, continuă domnul Smith e cu mult peste cea a casei regale și a afurisitului de imperiu britanic. Noi le oferim lor ce doresc, când doresc, așa că pot aștepta.
– Nu, protestă tânărul domn Smith. Desigur că Eli ar aștepta fără s-o deranjeze, dar toți acei oameni a căror treabă e să nu se miște din loc, vor leșina așteptând.
– Prea bine, spuse nemulțumit dl. Smith, dacă nu ai timp, du-te.

Vizibil încurcat, tânărul domn Smith se foi. Ar putea folosi un avion militar în locul celui privat, dar acest lucru ar fi pe de o parte incomod, iar pe de altă parte de neiertat pentru bunicul său care nu permitea aterizarea în apropiere a niciunei aeronave, nici măcar a elicopterelor sau avioanelor personale. Trebuia să folosească o mașină, preț de câțiva km, apoi un elicopter și în cele din urmă avionul militar. Așa ar ajunge în 40 de minute oriunde în lume.

– Bine bunicule, un singur joc, de dragul tău, zâmbi tânărul domn Smith.
– Păi tu ai dorit acest joc, protestă îmbufnat Mr. Smith. Așa că fie, hai să jucăm, iar problemele le vom rezolva după. Un gând șăgalnic îi descreți fruntea încruntată d-lui Smith. Dar jocul va avea o miză, mai spuse dl. Smith. Și pentru că nu mă pricep, trebuie să-mi dai un avans, zâmbi acesta.

– Accept, spuse tânărul domn Smith. Care e miza?
– Miza sunt sclavii tăi dragi.

Ochii tânărului păliră. Oare bunicul vrea să-mi dea o lecție? Ce nebunie mai punea la cale? Tânărul știa foarte bine că puternicul domn Smith nu poate fi convins să renunțe la o idee, așa că acum îi părea rău că a acceptat.

– Ce pui la cale bunicule?
– Dacă pierzi, voi opri planeta în loc, iar dacă câștigi iți îndeplinesc o dorință, oricare ar fi aceea. Mr. Smith junior simți că îi fuge pământul de sub picioare. Ce dorințe neîmplinite putea avea? Banii erau nelimitați, posibilitățile nelimitate. Bunicul însă … putea decide un război sau mai rău.
– Ce ai de gând dacă pierd? întrebă pierdut tânărul domn Smith.
– Dacă pierzi, voi opri planeta pe loc, ți-am spus, zâmbi puternicul domn Smith.
– Planeta nu poate fi oprită bunicule, așa că te rog spune-mi mai exact ce intenționezi. Știu că nimeni nu te poate opri dacă dorești ceva, așa că nu stiu de ce e necesară demonstrația asta de forță. În fond, planurile tale politice nu au nicio legătură cu mine.
– Ba au dragul meu, răspunse dl. Smith. Vreau să fiu sigur că înțelegi cum funcționează lumea, iar acum, ca să fiu sigur că nu vei încerca să mă convingi contrariul, dar și pentru că îmi face plăcere să jucăm un joc, vreau să opresc economia planetei pentru o lună dacă pierzi acest joc, pe care dealtfel tu l-ai dorit.
– Dar ce rost are? Îți folosește la ceva?
– Nu la foarte multe, dar e necesar. Presupun că știi monitorul din dormitorul meu. Acel număr care crește necontenit și cu multă viteză e averea familiei noastre. E un număr din 20 de cifre și e exprimat conventional în dolari. Ei bine, de la începutul acestui an mi se pare că se mișcă prea încet. E nevoie de un impuls, e necesar ca entropia economică să ia o pauză, pentru ca numărul nostru să crească mai repede.
– Dar la ce îți folosesc acești bani? Am avut cei mai buni profesori de matematică și îmi pot da seama ca familia noastră nu poate cheltui niciodată atâția bani. Ei bine, știu că nu e vorba de cât putem cheltui, ci de menținerea unui imperiu, dar crima – sub orice formă – nu se justifică în acest context, mai spuse cu tristețe în glas tânărul domn Smith.

Puternicul domn Smith zâmbi. Realiza că deși nepotul său știa cum să conducă familia în viitor, totuși simpatia lui nejustificată pentru sclavi îl împiedica în realizarea planurilor sale. Și planurile sale erau complexe și vizau multe. Poporul lui, țara lui, alte familii la fel de puternice, monarhii și guverne, organizații diverse, societăți secrete, religii. Avea planuri discutate în amănunt cu experții cei mai prestigioși și știa ce are de făcut fără a se împiedica de ”socialismul” tânărului domn Smith.

Până să sfârșească aceste gânduri, în fața lor fu așezată o tablă de joc din marmură, piese din aur masiv alb și galben și zaruri din fildeș.

– Spune-mi cum se joacă, ceru Mr. Smith nepotului său.

Acesta îi explică fără chef jocul, iar Dl. Smith amestecă zarurile în pumn ca orice camionagiu, le aruncă pe marmura sidefată, apoi mută piesele. Tânărul domn Smith făcu același lucru și mută la rândul său. Zgomotul rar al zarurilor făceau să bubuie timpanele audienței formate din slujitori. Erau acolo avocați, economiști, psihologi, ospătari și tot felul de lucrători, fiecare cu job-ul său.

Pe măsură ce jocul evolua, tânărul domn Smith, îi explica D-lui Smith regulile, iar aceasta părea prins de o frenezie fără seamăn.

– Șase șase, exclamă la un moment dat puternicul domn Smith aruncând ultimele piese de pe tablă. Te-am învins trimiumfă acesta.
– Da, rosti stins tânărul domn Smith. Am pierdut. Acum spune-mi ce urmează.
– Nimic special. Voi opri economia planetei timp de 1 lună. Nimic nu va mai funcționa pe Terra. Nicio fabrică, niciun restaurant, niciun aeroport.
– Dar așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, rosti cu privirea pierdută tânărul domn Smith. Crezi că vei putea să obligi pe toată lumea? Ce vei face cu cei care nu vor dori să se supună?
– Nu va întrăzni nimeni, zâmbi din nou Mr. Smith. Avem pârghii care pot obliga și cea mai îndărădnică țară să se supună.

Planul domnului Smith părea nebunesc, dar tânărul domn Smith știa că bunicul său își va duce ideea la bun-sfârșit. Nu-și putea imagina toată economia lumii oprită, așa ca un moft al atotputernicului său bunic. Într-o fracțiune de secundă îi veni o idee. O idee care va salva lumea. El și numai el va salva lumea!

– Hai să mai facem un joc. La table și la alte jocuri se spune ”dublu sau nimic”. Dacă tu câștigi poți face ce dorești, dar dacă nu, renunți la această idee.

Puternicul domn Smith surâse. Îi plăcea ideea.

– Cine dă primul? Întrebă el.
– Câștigătorul, răspunse tulburat Mr. Smith al III lea.

Zarurile întrerupeau din nou liniștea de rău augur care se lăsase. Nu se auzea decât foșnetul îndepărtat al pădurii, întrucât oamenii uitaseră să respire. Patru patru, te scot. Doi unu, am intrat. Pe chipul tânărului domn Smith apărură picături de sudoare și buna dispoziție i se topi. Mai era puțin din joc, iar piesele se retrăgeau de pe tablă într-un ritm alert. Cineva îmbrăcat într-un costum negru, impecabil,  se apropie și după o așteptare respectuoasă, șopti ceva la urechea d-lui Smith. Acesta se încruntă, apoi izbucni în râs.

– O pandemie? Mda, mormăi el mai mult pentru sine. E chiar ce ne trebuie. Vreau să vorbesc cu Li, prietenul nostru din China. E premier pare-mi-se. Să-l anunțați să vină până la mine în cursul zilei. Trmiteți-i o invitație și lui Putin și  – uite dragul meu cum se leagă lucrurile – spune-i și Elisabetei că o așteptăm aici până diseară. Pe ceilalți sunați-i voi, vă voi da instrucțiuni mai târziu.  Vezi, mai adaugă Dl. Smith privind către nepot, doi iepuri dintr-o lovitură. Nu mai trebuie să te duci în Westminster la palat și îmi pot începe planul încă din această seară.
– Mai întâi trebuie să câștigi, spuse tânărul domn Smith.
– Fie, spuse Dl. Smith și aruncă zarurile. Șase-Șase, te-am învins din nou, râse puternicul domn Smith, apoi șopti ceva la urechea omului în costum negru, impecabil ….