Mircea Badea, chiar el …

Mircea Badea e un realizator de emisiuni – de cele mai multe ori Live – care și-a început cariera la Tele7abc, alături de Teo, unde făceau un matinal atipic pentru acele vremuri. Acolo în compania acelei ilustre doamne a descoperit tainele vorbitului COERENT în direct. L-am auzit adeseori refuzând titulatura de ziarist, deși mai ”ziarist” decât el nu e nimeni.
Cu o cultură mult, mult peste medie și cu o minte limpede, capabil să observe CORECT evenimentele de pe scena politică și socială, de 16 ani face emisiunea de noapte de la Antena 3, ”În gura presei”. Detractorii îl acuză de pupincurism la adresa patronului, în timp ce oamenii inteligenți ai acestei țări așteaptă cu sufletul la gură ora emisiunii.
Arareori – sau poate niciodată – n-am văzut un ziarist capabil să facă o emisiune de aproape o oră, în direct, fără a pregăti ceva în prealabil, fără a bate cîmpii și fără a deveni penibil.
Împărtășind politica trustului – și anume aceea de a lupta de unul singur împotriva statului paralel, Mircea Badea a reușit să rămână în picioare și să câștige bani din televiziune. De-a lungul vremii a luptat împotriva președintelui Băsescu, a guvernelor puse de acesta, a camarilei prezidențiale, a procurorilor DNA, iar în ultimii ani împotriva președintelui Werner Iohanis și a serviciilor secrete făcute preș în fața intereselor străine.
La fel ca mulți alții a observat alunecarea României pe panta periculoasă a statului dictatorial, dar el a fost singurul care a avut curajul de a clama acest lucru în mass-media. A răspuns cu cinste și onoare la provocările fizice lansate de diverși oameni pe care i-a supărat, luând bătaie fără drept de apel în ringul de luptă, deși atât vârsta cât și pregătirea sportivă nu-i permiteau acest lucru. Dar asta înseamnă să fii bărbat, nu?
A luptat de unul singur împotriva Laurei Codruța Kovesi, pusă de Traian Băsescu în postura de Dumnezeu al arestărilor, asumându-și riscul imens de a urma calea patronului spre penitenciar. Și de ce a făcut asta? Pentru că nu poate altfel! Nu pentru sine, ci pentru lucrurile în care cu o surprinzătoare naivitate credea. Pentru statul de drept, pentru dreptate, pentru cei mulți și oropsiți, pentru cei arestați pe nedrept, pentru cei care sufereau. A vorbit deschis despre toate abaerațiile din ultimii 30 de ani, sancționând intodeauna și fără părtinire nedreptatea.
Își imaginează cineva că Mircea Badea n-ar fi putut prinde un ciolan bun la care să roadă liniștit până la sfârșitul vieții? Nu avea inteligența sau carisma necesare pentru a ocupa pe veci un fotoliu de senator sau mai știu eu ce? Dar iată că din fericire se nasc pe aceste plaiuri și oameni. Oameni frumoși pe care istoria îi va consemna cum se cuvine.
Nu-l cunosc personal pe Mircea Badea, nu suntem prieteni și nu l-am văzut aievea în viața mea. Dealtfel ce aș putea să-i spun? Să-i strâng mâna și să-i mulțumesc pentru serile pământii în care cei de la putere călcau în picioare constituția, dându-mi senzația cî nu e totul pierdut? Da, aș putea să-i mulțumesc pentru SPERANȚĂ. Pentru speranța că mai există oameni buni și frumoși într-o Românie de ”23 de milioane de omuleți patibulari” (după cum afirma într-o carte a domniei sale, un cunoscut hater al românilor)
Dacă presa mai e numită și ”câinele de pază al democrației” atunci de ce Mircea Badea a rămas singurul care critică derapajele sistemului? De ce restul presei cântă într-un cor jalnic și distonant ode sistemului? E simplu; Pentru că banii vin de acolo, din adâncurile sistemului în care statul a fost infiltrat, căpușat și în cele din urmă preluat de către ONG-uri.
Mircea Badea în cele din urmă a înțeles. A înțeles că se pișă împotriva vântului și a încercat să se oprească. A încercat să transforme emisiunea într-un show umoristic, dar nu poate. Pentru că are o glandă care secretă venin în fața nedreptății și într-un mod amuzant (amuzant pentru mine) tot revine în același loc, punând tunurile gazetărești pe derapajele statului de drept. Totuși Mircea Badea a rămas cu sechele după cei 16 ani petrecuți la măsuță. Încearcă să se convingă pe sine, dar și pe cei din jur că nu-i mai pasă. Că-și bagă picioarele în problemele patibularilor cu wc-ul în curte. Că scopul său e să facă bani și atât. Să nu-și mai asume acest rol dificil de apărător din oficiu al celor slabi. Dar nu poate. Pentru că oamenii frumoși rămân pe veci așa, după cum ticăloșii rămân adesea ticăloși.
Și Mircea Badea n-a primit vreodată o mulțumire din partea celor pe care i-a apărat. Nu l-a felicitat nimeni că a stat SINGUR, cu o pancartă agățată de gât, protestând împotriva nedreptății. Nu i-a mulțumit nimeni pentru nimic, n-a auzit vreodată o vorbă bună. Nici măcar atunci când spiritul său drept l-a făcut să-și piardă prietenii apropiați precum Oreste. Apropo de asta, nu înțeleg cum Oreste – un alt om frumos – a pornit-o pe calea statului paralel, dar asta e altă poveste. În schimb, Mircea Badea a primit valuri de scuipați virtuali, în mediul online, de la propagandiștii ong-iști ai statului paralel. Voi poate nu știți cât de greu e de suportat valul de ură al scribălăilor feisbuciști care habar nu au despre ce e vorba, dar care muncesc neobosit, postând la nesfârșit injurii la adresa celor intrați în colimator. Cu siguranță nu știți nici frustrarea care te apucă când spui un lucru bun și frumos, iar lumea te înjură fără nici o noimă, doar pentru că așa e ordinul de zi.
Dar Mircea Badea a crescut. A crescut ca om, ca ziarist, ca realizator de emisiuni tv, ca jurnalist. Acum este o voce perceptibilă în media de la noi. Sute de mii de oameni îl ascultă zilnic, iar diferența dintre el și realizatorii de emisuni tv de pe partea cealaltă a baricadei e ca aceea dintre un om și un grup de maimuțe. Așa primitiv cu e poporul nostru, el totuși înțelege diferența de calibru dintre Mircea Badea și concurență și chiar dacă ratingurile nu oferă imaginea corectă a diferenței, ele totuși ne spun cine e Mircea Badea.
Mircea Badea, dacă n-a facut-o nimeni până acum, o fac eu. Îți mulțumesc că exiști și sper ca emisiunea ta să mai dureze cel puțin 16 ani de acum încolo. Vocea ta distinctă, inteligența și corectitudinea, te plasează alături de gazetari iluștri – care la rându-le au fost înjurați și mantelați de către cohortele de lachei ai domnului Soroș – precum Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Dan Diaconescu (da și el este un jurnalist adevărat care pe lângă gimbușlucurile făcute, a demascat adesea goliciunea regelui). Istoria îi va consemna pe toți aceștia și pe mulți alții, drept slujbași reali ai poporului.