Libertatea e negociabilă? Ne pot obliga autoritățile să facem sau să nu facem ceva pe proprietatea noastră?

Libertatea e negociabilă? Ce drepturi avem? Asta e întrebarea de pe buzele tuturor: Putem face ce vrem la noi în casă? Și răspunsul e – din nefericire – nu. Conform decretului prezidențial privind Starea de Urgență, la capitolul 2, avem următoarele alineate:

Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (5):

1. libera circulație;
2. dreptul la viață intimă, familială și privată;
3. inviolabilitatea domiciliului;
4. dreptul la învățătură;
5. libertatea întrunirilor;
6. dreptul la grevă;
7. dreptul de proprietate privată;
8. libertatea economică.

Ori asta înseamnă că, în anumite cazuri, autoritățile ne pot intra în casă (fără mandat), pot viola intimitatea familială și dreptul la viață privată, etc. Astfel, dacă autoritățile doresc – să presupunem că având cele mai bune intenții – să forțeze ușa domiciliului personal, pentru a izola un cetățean suspectat de infectare cu covid19, o pot face.

Avem voie să ne adunăm la domiciliul personal 10 prieteni? Nu, nu avem voie, întrucât conform Ordonanței Militare nr.3 din 24.02.2020, se interzice ieșirea din domiciliu, fără un motiv întemeiat.

Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizicăindividuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Iata-ne deci obligați să respectăm anumite dispoziții care încalcă drepturile fundamentale ale omului. În numele unui presupus bine colectiv, suntem forțați să rămânem în case, să nu ne întâlnim cu prietenii sau să nu ne plimbăm prin parc.

Trebuie să admitem că aceste măsuri extreme sunt cu totul și cu totul neobișnuite întrucâ nu le-am mai întâlnit nici noi, nici părinții și probabil nici bunicii. Nici măcar în vreme de război – când în locul legislației obișnuite intră în vigoare legea marțială – restricțiile n-au fost atât de dure. În timpul bombardamentelor nu erai obligat să stai în casă spre exemplu. Libertatea de mișcare nu a fost îngrădită nici atunci și cu atât mai puțin libertatea econimică.

Milioane de agenți economici închiși în lumea întreagă;

Peste tot în lume marea majoritate a agenților economici au fost închiși. De la producătorii de autovehicule până la micile magazine, totul a fost închis și pe alocuri distrus. Milioane de oameni se întreabă ce vor mânca peste o lună sau două. Și peste tot e la fel, indiferent dacă vorbim despre Europa, Statele Unite sau Asia.

În mod surprinzător în Africa nu există această problemă. Poate din cauză că acolo nu e nimic de închis?

În fine, CUI PRRODEST ȘI QUID PRODEST? (cui folosește și la ce folosește)

Suntem mult prea mici pentru a întelege ce se întâmplă la nivel planetar și de ce. Știm doar că marile multinaționale își văd de treabă la fel ca înainte, ba chiar mai bine. Nu mă îndoiesc că vânzările marilor lanțuri de supermarketuri au crescut, la fel cum nu mă îndoiesc de profitul crescut al companiilor de telecomunicații. Să mai vorbim despre Big Pharma? Ohh, cred că niciodată n-a dus-o atât de bine …

Am putea plânge la o primă vedere de grija marilor producători de sucuri și de bere, dar asta ar însemna doar o privire superficială. Evident că sucuri sau bere la 250-330ml nu s-au mai vândut deloc, însă are cineva vreo îndoială că au crescut vânzările ex-horeca? Adică vânzările la PET?

Ce se întâmplă cu uriașii fast-food-ului? Păi chiar dacă nu mai vând în propriile spații, livrările la domiciliu au explodat, astfel că nu i-aș plânge nici pe aceștia.

Și atunci cine pierde? Nu-i așa că industria și agenții economici mici și mijlocii din toate țările lumii? Astfel, în numele binelui colectiv unii prosperă, iar alții crapă întru-un scenariu horror inimaginabil.

Covid 19 pretext sau adevăr?

Ideea de  bază a guvernelor lumii este protejarea resursei umane. Adică ei, guvernele lumii, țin fiecare la propria populație și de aceea întârzie infestarea globală cu Covid19. A spus-o Angela Merkel, au spus-o și alții; Mai devreme sau mai târziu, cu vaccin sau nu, 60-70% din populație va fi infestată. Cu alte cuvinte, vom lua toți acest corona-virus, unii dintre noi scăpând și devenind cel mai probabil imuni, iar alții – un mic procent – crăpând.

Statisticile ne arată că aproximativ un sfert din populația infestată crapă. Din aceeași populație infectată 50% sunt asimptomatici, adică habar nu au că s-au infestat. Felul în care se manifestă sau nu boala, nu e important, ci faptul că un sfert mor. Astfel, în cel mai rău scenariu posibil, vom pierde un sfert din populația lumii, restul devenind imuni.

Ni se mai spune un lucru foarte important. Că da, e adevărat că vom fi cu toții infestați in cele din urmă, dar este foarte important să nu ne imbolnăvim toți odată, întrucât așa s-ar bloca sistemul medical. F adevărat și de aceea țările lumii încearcă să ”întindă” pandemia pe un termen cât mai lung. Tocmai de aceea ni se cere să stăm în case, pentru ca cei infestați să se vindece, pentru a se infesta alții si tot așa.

Toate acestea sunt valabile doar dacă acceptăm că acest virus există. Că nu se trec la capitolul ”decese datorate coronaviruslui” toate morțile indiferent de natura lor. Nu cred că sunt singura care a auzit că Germania declară drept ”decese datorate coranaviruslui” doar acele decese care nu au fost insoțite de alte boli preexistente. Adică dacă omul avea cancer, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus și a murit, Germania declară decesul din cauza cancerului. Și Germania a fost criticată pentru această practică pe toate meridianele lumii.

Așadar există un interes în a afirma cât mai multe decese datorate Covid19. De ce?

Pentru că ei ne iubesc și ne protejează cu forța.

Nu ar fi normal să nu ni se suspende drepturile firești ce rezultă din constituția oricărei țări? Nu ar fi normal să fim lăsați să decidem fiecare pentru sine dacă vrea să se protejeze sau nu? Poate că eu nu aș ieși din casă de frica virusului și nu pentru că sirenele de poliție urlă amenințător toată noaptea. Această desfășurare de forțe poate fi bună doar până la un punct. Pentru că dincolo de acest punct avem de-a face cu un proces kafkian, în care statul se opune cetățeanului care l-a numit.

După părerea mea nu există nici un motiv pe lume care să-mi suspende dreptul la o viață normală, dreptul la liberă circulație, dreptul de a mă întâlni cu cei dragi. Viața noastră e limitată în timp și singura certitudine pe care o avem e că vom muri … cândva. Poate că nu voi mai avea ocazia sa-mi văd tatăl bolnav în viață după ce trece starea de urgență. Poate eu insumi voi muri din alte motive decât Covid19 și astfel mi s-a furat un an din viață de către autoritățile cărăra eu le-am oferit puterea.

Oricât de mult ne-ar iubi statul, nu are dreptul de a intra cu bocancii în libertățile noastre fundamentale. El, statul, îmi poate recomanda una și alta, dar nu-mi poate interzice să-mi câștig pâinea. Ce folos că m-a salvat de Covid19 dacă voi muri de foame? Ce folos că a salvat resursa umană în ansamblul ei, dacă sistemul prin care omul își câștigă pâinea cea de toate zilele a fost distrus? Și oare cât timp va dura în urma revenirii la normalitate socială, până când vom reveni și la normalitatea economică?

Și oare câte abuzuri au avut și vor mai avea loc de acum încolo în numele grijii ce ne-o poartă statul? Și în ultimă instanță oare cine decide de fapt pentru noi și pentru toată planeta ca lucrurile să se întâmple așa cum se întâmplă??